Una dintre cea mai încărcate spiritual, istoric și cultural, ctitorii din județul Vâlcea este mănăstirea Horezu cu orașul care îi poartă numele, Horezu, capitală a culturii oltenești, poartă cu sine secole de istorie și cultură arătând vizitatorilor minunile arhitecturale și îndeletnicirile tradiționale înscrise în Lista  Patrimonilui Mondial UNESCO.

Mânăstirea Horezu oferă publicului larg o splendoare arhitecturală, dar și un bagaj istoric pe măsura acesteia. Astfel că cei care vizitează pentru prima dată acest lăcaș de cult vor să cunoască mai întâi istoria fascinantă a acestui fabulos obiectiv medieval, cunoscut sub denumirea ,,Oltenia de sub munte”. Așezământul monahal s-a făcut remarcat în întreaga Europă prin şcoala de pictură iconografică şi murală care a funcționat în acest loc începând cu secolul al XVII-lea, dar și prin prezența cărturarilor prezenți la școala mănăstirii din acea vreme.

Complexul monastic este localizat în misterioasa depresiune subcarpatică Hurezu, amplasată pe malul stâng al Văii Romanilor, la poalele Munților Căpățânii, la 550 de metri altitudine, fiind mărginită de raul Bistricioara.

Construirea mănăstirii a început în 1690 și a durat până în 1697, fiind inițial mănăstire de călugări. În anul 1694 a fost finalizată și pictura bisericii, realizată de meșterii greci și români Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim.

În pridvorul bisericii sunt pictați și cei care au contribuit la ridicarea mănăstirii. Ctitorul Constantin Brâncoveanu și rudele sale sunt reprezentați pe peretele de răsărit, în tinda bisericii, în timp ce boierii Brâncoveni sunt pe peretele de la apus al tindei bisericii, în dreapta, iar boierii Cantacuzini apar pictaţi pe peretele de la apus al tindei, în stânga. Un loc special a fost rezervat membrilor încoronați ai ambelor familii boierești, alături de care se află Pârvu Cantacuzino și Ioan Arhimandritul. 

Un eveniment important este reprezentat de transformarea mănăstirii din așezământ de călugări în mănăstire de maici, transformare care a avut loc în 1862.

Complexul mănăstiresc de la Horezu este considerat a fi cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Țara Românească, fiind format din mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniței – ctitorită de Doamna Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696, Schitul Sfinților Apostoli, și Schitul Sfântul Ștefan, ridicat la 1703.

Mănăstirea Hurezi a fost prevăzută cu două incinte, cea exterioară constă în ziduri solide construite din cărămidă, având o primă poartă de acces și o clădire cu etaj. A doua incintă are formă dreptunghiulară fiind delimitată pe trei laturi cu clădiri.

Biserica mare are o lungime de 32 de metri şi înaltă de 14 metri fiind considerată o interpretare simplificată a bisericii episcopale Curtea de Argeş.

Superba frescă ce împodobește mănăstirea, realizată în anii 1705-1706, se păstrează într-o stare bună și în prezent, fiind opera zugravilor Preda și Marin. Sub paraclis, la parter, se află unica trapeză care a păstrat pictura originală de pe tot teritoriul țării noastre. 

Bolnița, ctitorită de către Doamna Maria, a fost construită în afara zidurilor înalte ale mănăstirii, pe latura de est.

Schitul Sfinților Apostoli, ridicat în 1698 și pictat în 1700 de către ierodiaconul Iosif și de Ion, se află la 500 de metri spre dealul de la nord de Mănăstirea Hurezi.

Schitul Sfântul Ştefan se află în apropierea Mănăstirii Hurezi, în partea de apus a complexului monahal, într-o poiană, în satul Romanii de Jos. Monumentul a fost construit în anul 1703, de către fiul cel mare al domnitorului, Ștefan Brâncoveanu. Pentru a cunoaște mai bine această bijuterie  arhitecturală , spirituală, culturală, vă invităm dragi prieteni să vizitați acest loc binecuvântat de Dumnezeu și să vă umpleți inimile cu toată bogația spirituală emanată aici.